Programul zilei la Roland Garros, sâmbătă 3 octombrie 2020. Irina Bara și Patricia Țig joacă pe centralul Philippe Chatrier

Programul zilei la Roland Garros, sâmbătă 3 octombrie 2020. Irina Bara și Patricia Țig joacă pe centralul Philippe Chatrier
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de sâmbătă, 3 octombrie 2020, este extrem de importantă pentru reprezentantele României la turneul de la Roland Garros.

Irina Bara (142 WTA) și Patricia Țig (59 WTA), cele două românce care luptă pentru accederea în optimile probei de simplu, acolo unde Simona Halep (2 WTA) a ajuns vineri, au onoarea de a evolua pe centralul Philippe Chatrier.

Irina Bara o înfruntă pe Sofia Kenin în jurul orei 14:00

Irina Bara se duelează cu a patra favorită a competiției, Sofia Kenin (SUA), într-un meci programat după ora 14:00, pe centralul Philippe Chatrier. Bara va intra pe teren după încheierea partidei dintre Denis Altmaier și Matteo Berrettini (ora 12:00). Irina trăiește un vis frumos în această săptămână la Paris, ea intrând în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Jucătoarea în vârstă de 25 de ani vine din calificări și nu a pierdut niciun set în cinci meciuri disputate pe zgura pariziană. Irina țintește tot mai sus la Roland Garros, dar va avea o misiune teribilă contra campioanei de la Australian Open 2020. Sofia Kenin a eliminat o altă reprezentantă a României în runda precedentă, pe Ana Bogdan (93 WTA), cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2.

Patricia Țig – Fiona Ferro, după 15:30

Patricia Țig, aflată și ea în mare formă, o înfruntă pe Fiona Ferro (49 WTA) din Franța, nu înainte de ora 15:30, după jocul dintre Irina Bara și Sofia Kenin. Țig și Ferro nu s-au mai întâlnit în circuit, iar un aspect interesant este reprezentat de parcursul Fionei în acest an. Ferro și Simona Halep sunt singurele jucătoare de tenis neînvinse după pauza provocată de pandemie. Ce-i drept, franțuzoaica a evoluat în turnee mult mai slab cotate decât Simona, însă performanța ei nu trebuie neglijată. Jucătoarele care trec de turul al treilea își asigură câte un cec în valoare de 189.000 de euro și 240 de puncte WTA. Meciurile româncelor de la Roland Garros pot fi urmărite în direct pe Eurosport.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×